Cum să înveți limba greacă gratuit

 

 

cursuri greaca

În mod ideal, limba greacă ar trebui învățată alături de un profesor experimentat care să îndrume la fiecare pas al acestui drum ales de tine. Din păcate, uneori, din lipsa resurselor materiale sau temporale, nu luăm această variantă în calcul.

Desigur, în ziua de astăzi, când Internetul este cel mai bun prieten al omului (dar încă iubim animalele!), resursele materiale vor fi ușor de găsit. Problema va apărea în momentul în care vei fi copleșit de atât de multe materiale găsite! Ce să alegi? Cum să le cauți și unde? Sunt potrivite pentru tine și pentru scopul tău?

Cea mai cunoscută metodă de a învăța în mod gratuit o limbă străină este cu ajutorul aplicațiilor. O simplă căutare pe Google te poate lua prin surprindere – sunt zeci sau chiar sute de aplicații gratuite care te pot ajuta să înveți o limbă străină.

E o metodă foarte simplă de a studia, mai ales că telefonul este un obiect pe care îl folosim foarte des, iar câteva minute pe zi alocate studiului se vor strecura cu ușurință în rutina ta zilnică.

Din păcate, nu toate aplicațiile te vor învăța lucruri 100% corecte; într-un final, tot un profesor sau o persoană nativă va ști să îți explice lucrurile de finețe precum sinonimia, expresiile uzuale, polisemia.

Mai mult decât atât, o aplicație nu îți poate spune unde ai greșit și nici nu îți poate explica, pesonalizat, ceea ce nu îți este clar. Aplicațiile ar trebui să fie un mod de a optimiza studiul tău, nu o modalitate de a învăța.

Tot din desaga metodelor gratuite de studiu al limbii străine, platforma Youtube îți poate fi de folos. Încearcă să cauți lecții de limbă greacă pentru începători, urmărește cu atenție videoclipurile și notează lucrurile, expresiile și cuvintele care te interesează pe tine în mod particular.

Nu este cea mai simplă metodă, însă este la dispoziția oricum. În plus, poți alege canale deținute de persoane originare din Grecia și astfel poți afla mai multe și despre cultura acestei țări (locuri, obiceiuri, rețete).

Dacă alegi să folosești aceste metode pentru a învăța limba greacă, pe parcursul studiului pot apărea diferite întrebări și te poți împotmoli. Stai liniștit! Este perfect normal și, chiar dacă înțelegi totul, curiozități tot vor apărea.

Noi te sfătuim să îți notezi toate întrebările și curiozitățile pe care le ai și să apelezi la cunoscători – un viitor prieten de pe meleagurile grecești, un profesor specializat – pentru a te lămuri. Profesorul nostru îți stă la dispoziție și, cu răbdare, te poate ajuta să dezlegi toate misterele legate de limba greacă. Nu vei fi catalogat ca fiind neștiutor, dimpotrivă – curiozitatea ta va fi apreciată și interesul tău te va ajuta pe parcursul lecțiilor!

În concluzie, putem spune că, deși fiecare dintre noi îți dorește să facă cât mai multe lucruri, dar cu un minimum de investiție financiară și temporară, un proiect pe care îl vrei finalizat necesită multă dedicare.

De cele mai multe ori, motivația, pasiunea și curiozitatea nu sunt de ajung, iar cursurile de limbi străine nu fac excepție – câteva ore alături de un profesor te pot salva de multe necazuri: învățarea greșită a unor noțiuni de bază, lipsa încrederii în cunoștințele acumulate, pierderea de timp prețios.

Așa că ia în considerare și acest lucru când te apuci de învățat limba greacă și nu uita: cu ajutorul nostru, studiul limbii grecești va fi o experiență de neuitat!

Leave a Reply

Your email address will not be published.