Cuvinte legate de timp, esențiale excursiei tale în Grecia

Cât este ceasul? Sunt oare în întârziere? Cum aflu ora la care trebuie să ajung la hotel? Acestea sunt doar câteva din întrebările ce trec prin mintea fiecărui turist care pornește într-o țară străină, unde limba vorbită îi este necunoscută. Noțiunile ce țin de timp se numără printre cele de bază, necesare fiecărei persoane la începutul călătoriei în Grecia. Astfel se face că nu poți porni spre aceste meleaguri fără ca măcar să nu citești despre aceste expresii grecești. Îți prezentăm mai jos câteva noțiuni pe care trebuie să le știi!

Cele mai comune întrebări legate de timp

Am analizat curiozitățile cursanților noștri, dar și excursiile noastre în Grecia și am ajuns la concluzia că fiecare turist se lovește de anumite situații în care anumite întrebări sunt inevitabile. Iată câteva dintre ele:

Cât este ceasul? Τι ώρα είναι; – Ti ora ine. Este cea mai folosită expresie care te ajută să afli exact cât este ora.

La ce oră este programarea? Tι ώρα είναι το ραντεβού – ti óra íne to randevú?

 Te ajută în situațiile în care trebuie să ajungi undeva și te asiguri că vei ajunge în timp util. Dacă nu ai un ceas la tine și telefonul îți este descărcat, poți folosi următoarea expresie:

Știi cât e ceasul? Ξέρεις τι ώρα είναι;  – xeris ti ora ine?

Orele în limba greacă

Pentru a ne exprima într-un mod coerent, trebuie să cunoaștem câteva noțiuni precum numerele și cum să le adaptăm în conversații despre timp. Vei găsi mai jos câteva expresii și cuvinte folositoare:

oră –  ώρα – óra

Este ora… – είναι… η ώρα  – íne…i óra

Iar acum îți prezentăm cifrele de care ai nevoie pentru a completa propozițiile legate de timp.

unu – μία (mía)

doi – δύο (dío)

trei – τρεις (tris)

patru – τέσσερις (tésseris)

cinci – πέντε (pénde)

șase – έξι (éxi)

șapte – επτά/εφτά (eptá/eftá)

opt – οκτώ/οχτώ (októ/ohtó)

nouă – εννέα/εννιά (enéa/eniá)

zece – δέκα (déka)

unsprezece – έντεκα (éndeka)

doisprezece – δώδεκα (dódeka)

Cum spunem ora exactă

Acum că știm cifrele necesare pentru a indica ora, trebuie să le folosim într-un mod adecvat în enunțuri. Unele cuvinte uzuale precum cele de jos este bine să le cunoști:

Jumătate – μισή – misí

Sfert – τέταρτο – tétarto

dimineața – το πρωί – to proí

amiaza-μεσημέρι-mesiméri

după amiază – το απόγευμα – to apógevma

seara – το βράδυ – to vrádi

 Adverbe de timp care te vor ajuta

Alte ingrediente de care ai nevoie pentru a stăpâni perfect noțiunile despre timp sunt această categorie de adverbe. Pentru a le ține minte mai bine, gândește-te la faptul că aceste adverbe de timp răspund la întrebarea ,,când”.

acum – τώρα – tóra

în prezent – αυτήν τη στιγμή – aftín ti stigmí

 înainte – πριν – prin

 după – μετά – metá

 curând – σύντομα – síndoma

 cât mai repede posibil – το συντομότερο δυνατό – to sindomótero dinató

 Cunoscând acestea, te afli cu un pas mai aproape de vacanța perfectă în Grecia. Iar acesta este doar unul dintre articolele din seria de limbă greacă la…minut! Dacă vrei să practici pronunția cu ajutorul unui profesionist, te așteptăm cu nerăbdare la cursurile online de limbă greacă! Vom învăța împreună tot ce trebuie să știi înainte de a ajunge pe tărâmurile Greciei!

Leave a Reply

Your email address will not be published.