Din marile invenții ale lumii: grecii și scrisul

cursuri limba greaca

Te-ai întrebat vreodată cum a apărut scrisul? Cine a pus bazele acestei acțiuni pe care o facem zilnic? Cum ar arăta viața noastră dacă nu am putea scrie? Fără descoperirile făcute de istorici și arheologi, ar fi greu să ne întoarcem în timp, chiar și imaginar, și să aflăm din tainele scrisului.

Și tocmai asta vom face și noi astăzi: ne vom întoarce în timp, vorbind despre una dintre cele mai importante descoperiri din toate timpurile și despre cum au contribuit iubiții greci la dezvoltarea ei.

Cum arătau primele scrieri?

Primele scrieri erau, de fapt, desene. În perioada preistorică, adevărate opere de artă puteau fi găsite pe pereții peșterilor. Chiar și atunci, oamenii au vrut să lase generațiilor viitoare indicații și, de ce nu, povești despre viața lor. Desenele se realizau cu degetele, iar culorile erau obținute din diferite fibre colorate. Majoritatea imaginilor reprezentau animale pentru că pe atunci oamenii se ocupau în principal cu vânătoarea.

Cine a inventat scrisul?

Premiul pentru cea mai veche scriere din lume li se atribuie sumerienilor. Ei au început să folosească primele caiete: tăblițele de lut. Pornind de imagini, ei au evoluat ușor, dar sigur, spre diferite simboluri formate din linii.

Astfel, sumeriana era alcătuită din logograme și silabe, logograme fiind acele simboluri – cuvinte care ajutau la descrierea unui obiect, acțiune sau persoane.

După acestea, egiptenii au inventat scrierea hieroglifică pentru a nota textele mistice ce le erau piatră de căpătâi. Cu ce era diferită această scriere de cea a sumerienilor? Ei bine, egiptenii foloseau atât imagini care să ilustreze obiectul, acțiunea, cât și sunetul fonetic. Ele înfrumusețau pietrele și monumentele funerare ale marilor conducători, iar alcătuirea lor dura foarte mult.

Primul alfabet

Poate că nu ei au fost primii care au descoperit scrierea, însă grecii au fost cei care au pus bazele primului alfabet complex. Acest sistem de scriere a apărut din necesitatea de a ține o evidență a bunurilor pe care ei le aveau. Așa că, aproximativ în secolul al VIII-lea î.Hr., ei reușeau să scrie câte blocuri de marmură, câte vase de ulei de măsline dețin etc.

Comerțul a fost puternic influențat de această descoperire, dar și viața, în general, a devenit mai ușoară. Desigur, nu vă gândiți că alfabetul arăta precum cel pe care îl învățăm noi astăzi la cursurile online de limba greacă. Avea, într-adevăr, atât consoane, cât și vocale, ceea ce era o adevărată noutate pentru vremurile respective.

Chiar dacă exista o formă de alfabet feniciană, grecii l-au adaptat și îmbunătățit. Totodată, pornind de la alfabet, ei au creat și numerele grecești. Apostroful era semnul care distingea literele de cifre și indica modul în care erau folosite.

 Cum arătau scrierile grecilor?

Textele nu arătau precum cele de astăzi, asta e clar! Inițial, se scria de la dreapta la stânga, pe orizontală. Abia după anul 500 direcția de scriere s-a schimbat, literele apărând în sfârșit de la stânga la dreapta. Nu existau pauze între cuvinte, prin urmare lipseau enunțurile, paragrafele și chiar capitolele. Atât de grăbiți erau grecii să scrie tot ceea ce cunoșteau și ce doreau să transmită! Era greu să îți dai seama unde începea și unde se termina discursul. Doar citind puteai înțelege despre ce este vorba în acele texte, discursul oral purtând cu el anumite pauze logice, inflexiuni ale vocii și ajutând la delimitarea ideilor.

Astfel, îți poți da seama că grecii au pus bazele unei forme complete de alfabet pe care îl folosim și astăzi. Și acest subiect este atât de fascinant încât avem o serie întreabă de articole pe blog. Tu le-ai citit? Dacă vrei să înveți alfabetul grecesc, poți începe prin a te înscrie la cursurile online de limba greacă. Printre primele noțiuni învățate vor fi acestea, așa că fii pregătit! Te aștept!

Leave a Reply

Your email address will not be published.