Limba greacă – de ce am ales-o noi?

cursuri greaca

De ce ar trebui să învăț limba greacă? Limbile ce există pe acest pământ sunt numeroase, iar atunci când cineva își dorește să învețe o limbă nouă, apare des întrebarea „pe care dintre ele ar trebui să o aleg?”. Care se apropie de limba mea maternă și care are un alfabet asemănător pentru a-mi fi mai ușor să o învăț?

Pe care o pot învăța pentru a mă uita fără subtitrare la serialele și filmele mele preferate sau pentru a citi varianta originală a cărții mele preferate? Toate aceste gânduri ți se pot învârti în minte, ca mai apoi să te întrebi: de ce ar trebui să învăț o anumită limbă?

Noi suntem aici pentru a răspunde acestei întrebări. Și noi am început de la zero, fără informații și fără pregătire suplimentară, însă limba greacă ne-a făcut să ne îndrăgostim atât de puternic de ea, încât ne-am hotărât să îi învățăm și pe ceilalți această limbă melodioasă. Așadar, acest articol va fi unul diferit. De data această îți vom oferi motivele pentru care noi îndrăgim limba greacă, sperând să îți stârnim și ție interesul.

Unul dintre motivele principale care ne-au stârni interesul a fost alfabetul grecesc. O adevărată provocare, un drum pe cât de anevoios, pe atât de frumos, această formă de scriere sacră datează din vremuri străvechi, fiind primul alfabet folosit pentru notație, prima modalitate de scriere  completa fără hieroglife.

Fiind încărcat cu o istorie cu totul impresionantă și cu caractere de o frumusețe rară, alfabetul grecesc este un adevărat labirint pe care puțini reușesc să îl descâlcească și să-l stăpânească. Îți promitem că noi suntem alături de tine în acest drum și că, în final, vom ieși împreună cu succes din acest labirint.

Un alt motiv ar fi înțelegerea mai profundă a limbii engleze și române, întrucât 10% din vocabularul lor provine din limba greacă. De asemenea, trebuie neapărat să aducem în discuție arta și cultura grecească ce prinde un contur cu totul diferit atunci când stăpânești limba.

Cu fiecare treaptă pe care o parcurgi în procesul de învățare al limbii grecești te apropii mai mult de lumea mirifică a literaturii, a sculpturilor și picturilor din Grecia. Cu fiecare poveste pe care o înțelegi te apropii mai mult de secretele mitologiei grecești care nu sunt dezvăluite în totalitate oamenilor ce nu știu această limbă. Iar când vine vorba de literatură, cinematografie sau muzică, limba greacă te poartă cu totul într-o altă lume.

Alegerea unor cursuri de limbă greacă te poate ajuta să înțelegi mai bine cultura grecească. Astfel, în momentul în care vei merge în Grecia, lucrurile specifice ce se vor întâmpla în jurul tău ți se vor arăta cu alt înțeles, în cu totul altă lumină.

Cunoscând limba, vei putea lega prietenii cu oamenii veseli și plini de viață din această țară minunată, iar fiecare traseu turistic va fi mai fascinant în momentul în care vei putea citi descrieri ale locurilor vizitate în limba lor maternă.

Așadar, ce mai aștepți? Noi suntem aici, gata de treabă. Tu ești gata să-ți îndeplinești unul dintre vise?

Leave a Reply

Your email address will not be published.