Literele grecești
Articol

Literele grecești

Cu o cultură de mai bine de 3000 de ani în spate, când spui Grecia spui, înainte de toate, istorie. Și asta pentru că ceea ce Grecia a însemnat pentru civilizația și cultura lumii întregi nu se poate descrie în puține cuvinte. Gândirea (în toate domeniile care se ocupă cu ea, de la filosofie până la științele exacte), literatura și arta în general, datorează atât de mult acestei culturi care a dat lumii atâția și atâția oameni minunați. De altfel, chiar alfabetul grecesc reprezintă un mic tezaur. Am vorbit și aici despre literele grecești, încărcate de istorie. Iar acum te invităm să afli și alte lucruri interesante despre...

septembrie 28, 2022iulie 20, 2023by
Demetra, zeița grâului și a agriculturii
Articol

Demetra, zeița grâului și a agriculturii

Cu toții am auzit de frumoasa zeiță Afrodita, de Atena, zeița înțelepciunii sau de Artemis, reprezentanta vânătorii. Însă câți dintre noi știm povestea zeiței Demetra? Știai că este mama Persefonei? Sau că este responsabilă de apariția celor patru anotimpuri? Răspunsul la toate aceste întrebări, dar și multe alte lucruri interesante le vei afla în cele de mai jos. Continuând seria despre zeitățile grecești, te invităm să citești povestea Demetrei, zeița iubitoare de oameni, de natură și, cel mai important, una dintre zeițele care se identifică foarte mult cu rolul de mamă.  

Dionis, zeul grec al vinului, vegetației și festivităților
Articol

Dionis, zeul grec al vinului, vegetației și festivităților

Care este cea mai ușoară cale de a cunoaște un popor? Citind despre istoria și legendele sale! Iar în cazul Greciei, acest lucru este unul de o importanță foarte mare! Nu poți să spui Grecia fără să te gândești la Legendele Olimpului, la zeii puternici și zeițele frumoase. Tocmai de aceea noi am ales să îți prezentăm fiecare zeu în parte, cu bune și cu rele, pornind de la semnificația numelui și trecând în revistă cele mai cunoscute mituri pe care trebuie să le cunoști! Astăzi a venit rândul lui Dionis, zeul grec al vinului, al vegetației și chiar al poftelor trupești. Hai să descoperim împreună care este povestea sa! 

De ce iubim Grecia?
Articol

De ce iubim Grecia?

Nu există persoană care să nu vizeze la frumoasele tărâmuri grecești. Cei care au vizitat-o se întorc la ea ori de câte ori au ocazia, iar cei care nu au văzut-o visează cu ochii deschiși la ea. Chiar și participanții la cursurile online de limbă greacă se înscriu fie pentru că s-au îndrăgostit de această limbă când au vizitat Grecia, fie vor să se mute acolo. Atât de mirifică e! Pentru cei care sunt (încă) convinși, ai mai jos câteva motive cât de poate de serioase pentru care iubim această țară! Așadar, de ce iubim Grecia?

noiembrie 11, 2021iulie 20, 2023by
Din marile invenții ale lumii: grecii și scrisul
Articol

Din marile invenții ale lumii: grecii și scrisul

Te-ai întrebat vreodată cum a apărut scrisul? Cine a pus bazele acestei acțiuni pe care o facem zilnic? Cum ar arăta viața noastră dacă nu am putea scrie? Fără descoperirile făcute de istorici și arheologi, ar fi greu să ne întoarcem în timp, chiar și imaginar, și să aflăm din tainele scrisului.

octombrie 23, 2021martie 9, 2022by
Călătorie în timp-cum era viața în Grecia antică
Articol

Călătorie în timp-cum era viața în Grecia antică

Ești pregătit pentru un frumos exercițiu de imaginație? Având toate informațiile la îndemână, atât de pe internet, cât și cele adunate de la cursurile online de limba greacă, ne este ușor să cream o astfel de poveste în care să ne întoarcem în timp. Hai să aflăm cum arăta viața în Grecia Antică!

octombrie 22, 2021ianuarie 23, 2022by
Jurnal de călătorie: Stavros-Halkidiki
Articol

Jurnal de călătorie: Stavros-Halkidiki

Halkidikki…atât de vânată de turiști, atât de multe se spun despre ea și, totuși, mereu e altfel! Nu contează de câte ori o vizitezi, te va surprinde de fiecare dată! Așa s-a întâmplat și cu participanta noastră de la cursurile online de limbă greacă care a ales să ne povestească din călătoria sa sublimă. Pregătește-te să călătorești și tu alături de ea!

septembrie 28, 2021martie 10, 2022by
În Grecia cu mașina? Iată ce trebuie să știi!
Articol

În Grecia cu mașina? Iată ce trebuie să știi!

Dacă vrei, însă, să călătorești cu mașina, acest articol îți va fi de un real ajutor! Cei care iau parte la cursurile de limbă greacă sunt la curent cu acest subiect, însă îți voi povesti și ție câte-n lună și-n stele despre o astfel de călătorie!

august 28, 2021ianuarie 23, 2022by
Un altfel de concediu – în Thassos pe motoare (prima parte)
Articol

Un altfel de concediu – în Thassos pe motoare (prima parte)

Grecia este o țară minunată, plină de peisaje care te lasă fără cuvinte, iar locuitorii ei te fac să realizezi că încă există bunătate în lume și că, indiferent prin ce trece fiecare, nu este un motiv suficient pentru care să nu te bucuri de viață sau să nu fii politicos și cu oamenii pe care îi întâlnești. Astfel că este imposibil să nu te îndrăgostești de tot ce ține de acest cuvânt: Grecia (Ellada).

august 20, 2021martie 10, 2022by