Totul este mai ușor în doi sau cât de important este un grup de suport pentru limba greacă

cursuri greaca

Unde-s doi puterea crește, Totul e mai ușor în doi. Acestea sunt doar câteva dintre vorbele înțelepte pe care le tot auzi în popor atunci când vine vorba de comunitate, dar și prietenie și companie plăcută. Tocmai de aceea am creat și eu un grup suport de învățare dedicat tuturor celor care participă sau au participat la cursurile online de limbă greacă.

 De ce am creat acest grup?

Pentru cei care nu știu asta despre mine, dragostea mea pentru limba greacă este una mare. Am reușit, de-a lungul anilor, prin dedicație, să transform pasiunea în muncă. Dovada o fac toți cursanții mei care au participat și participă la lecțiile ținute de mine, create cu multă atenție, adaptate grupului pe care îl am în fiecare moment.

Așa că, după 7 ani de predare, 5 de învățare și mulți cursanți care au absolvit cu brio cursurile de limbă greacă, m-am gândit că ar fi o idee bună să creez un grup de suport. În primul rând, ideea de comunitate, în toate formele sale, este una bine venită. A aparține de o comunitate te face să te simți important, știi că nu ești singur și primești susținerea de care ai nevoie. Așa că am creat un grup pe platforma Facebook unde, împreună cu ai mei cursanți, dar și alți pasionați de limbă greacă, facem parte dintr-o mare familie.                

Ce ne unește? Limba greacă, desigur sau mai bine zis, interesul activ de a învăța cât mai multe despre aceasta, dar și despre Grecia, țara minunată și binecuvântată. Zilnic se găsesc subiecte de discuție, iar Facebook parcă nu mai este doar un loc unde intri și citești ultimele știri, ci a devenit o platformă de unde poți învăța ceva bun, unde te poți educa și conecta cu cei care au aceleași interese ca tine.

De ce să faci parte din acest grup?

În primul rând, de ce nu? Iubești greaca, la fel și eu și ceilalți cursanți. Acest lucru ne unește! Și vei vedea câte teme minunate abordăm: de la întrebări legate de cuvinte în greacă, locuri minunate de vizitat până la glume pe care doar niște pasionați de limbă greacă le-ar înțelege. 😊 Este un grup în care poți interacționa cu ceilalți, iar cu siguranță întrebările tale își vor găsi răspunsuri, atât de la mine, cât și de la alții.

În plus, știi și tu cum, la început de drum, multe sunt emoțiile care te acaparează, dar și nelămuririle. Apar multe întrebări pe parcurs și mai ales la sfârșitul cursului. Și cum de multe ori poate ți-e rușine să întrebi, dar ești și nerăbdător să afli un răspuns, grupul de Facebook este la îndemâna ta. Cu siguranță se va găsi cineva care să îți răspundă.

Și aceste întrebări, dar și discuții care pornesc de la diferite subiecte, te pot motiva pe tine pe parcursul studiului limbii grecești. Nu este sentiment mai fain ca acela că nu ești singur – cineva a trecut prin ceea ce treci tu, altcineva a întâmpinat aceleași dificultăți, însă s-a descurcat, iar atâția alții au parcursul cursul de limbă greacă cu rezultate excelente! Cu siguranță vei ajunge și tu acolo, sus!

Te-am convins, nu-i așa? Dacă încă nu faci parte din grup, poți să te înscrii chiar azi.

Îți pot confirma celelalte sute de persoane care interacționează zilnic că am creat o comunitate minunată în care s-au adunat oameni prietenoși, curioși și care împărtășesc din experiența lor. Te aștept și pe tine!

Leave a Reply

Your email address will not be published.