Un altfel de concediu – în Thassos pe motoare (prima parte)

Scris de | Vasilica Anghel

Grecia este o țară minunată, plină de peisaje care te lasă fără cuvinte, iar locuitorii ei te fac să realizezi că încă există bunătate în lume și că, indiferent prin ce trece fiecare, nu este un motiv suficient pentru care să nu te bucuri de viață sau să nu fii politicos și cu oamenii pe care îi întâlnești. Astfel că este imposibil să nu te îndrăgostești de tot ce ține de acest cuvânt: Grecia (Ellada).

Tocmai de aceea astăzi am ales să dăm cuvântul (sau cuvintele) unei participante la cursurile online de limbă greacă care a povestit foarte frumos despre concediul său. Atenție! După ce vei citi acest articol, vei dori și tu să ai parte de o asemenea experiență. Așa că…citești pe riscul tău! 😊

Până în prezent am cunoscut doar partea de continent a acestei minunate țări. Tocmai de aceea am decis să cunoaștem și părțile ce sunt înconjurate de jur împrejur de acel turcoaz mângâiat de razele soarelui, însă într-un alt fel: pe motoare. Ce poate fi mai frumos decât combinația dintre relaxare și adrenalină? Așa că am planificat, am programat și am decis: destinația perfectă era Thassos, zona Potos. Căutam ceva și aproape de mare, dar și cu acces la munte, o zona liniștită. Nu am știut ce zona să alegem, dar am primit recomandări de la un prieten virtual, pe care l-am cunoscut apoi și față în față. Dar vom povesti și despre prieteniile acestea.

Ne-am făcut rezervarea la Hotel Marialena, eu am pregătit motoarele cu o săptămână înainte baricadată în garaj: am făcut schimburile de ulei la toate, ăsta este și motivul pentru care nu am o manichiură impecabilă ca alte doamne fiind toată ziua cu mâna în ulei și reparând la motoare și cele personale și ale altora, pus la motorul meu kit de ambreiaj hidraulic, verificat electrica la cei 4 “căluți” care ne vor purta atâta drum, asigurându-mă că totul este în regulă și că vom parcurge toți acei kilometri fără probleme tehnice. Au fost cumpărate kit-uri de pană, ne-am luat spray-urile de uns lanțurile la motoare, eu am luat și trusa de scule ca să fiu pregătită să repar evetualele probleme apărute, că nu degeaba mă pricep și nu am uitat nici de bagaje. Trebuia să ne gândim exact ce haine ne luăm cu noi pentru că spațiul de bagaje nu este deloc generos pe motor, chiar dacă ai genți care se prind pe acesta și cu atât mai mult dacă nu ai și trebuie să cari un rucsac în spate câteva sute de kilometri. Atunci chiar nu este deloc plăcut.

Și astfel ne-am început mică noastră aventură pe motoare: 4 prieteni, 4 motoare, bagaje, chef de concediu și câteva peripeții!

Orice mare călătorie începe cu un prim pas. În cazul nostru,  plecarea a fost vineri la ora 12 noaptea din față blocului. Nimic mai simplu! Nu știu cine ne-a crezut că vom respectă acea oră pentru că nerăbdarea și-a spus cuvântul. Ne-am întâlnit cu toții la ora 23:30. Prietenii noștri, numindu-i simplu D și M, nu aveau bagajele legate pe motoare, așa că am oferit o mână de ajutor pentru a porni cu dreptul în călătorie!

M mi-a dat niște euro în monezi și atunci a fost un moment important, șocant chiar, în care mi-am dat seama că uitasem să iau banii de concediu. Cum să pleci în concediu și lași banii acasă? Ei bine…tipic mie, trebuia să uit o chestie care era importantă. Planificarea și programarea nu iau în calcul emoțiile și nerăbdarea.  Așa că am dat o fugă până acasă să iau comoara specială pentru această călătorie. Abia acum eram gata de plecare!

Ne-am urcat pe motoare, eu și R eram deja pregătiți pentru decolare mai mult ca oricând. Dintr-o dată, în spatele nostru am auzit: zdrang! Reacția noastră a fost pe măsură. Ne-am uitat în spate, am sărit repede de pe motor, am ridicat și celălalt motor, am aprins lanternă pentru a verifica dacă totul este bine.

S-a dovedit că totul era ok, din fericire. Ușurați, am hotărât cu toții să plecăm repede, înainte să se mai întâmple ceva care să ne amâne distracția.

Așa că plecarea din față blocului a fost în jur de ora 1:30. Încă o dată, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Am ajuns la Giurgiu, am alimentat, am luat ceva de ronțăit și am băut o cafea pentru că, totuși, aveam drum lung de făcut. În plus, nici unul dintre noi nu a avut liber pentru a se odihni înainte, toți lucrând în ziua aia.

După această oprire am pornit și am ajuns la Vama Ruse la ora 3:15. Am avut norocul și am stat și la rând, fiind multe coloane de mașini la toate cele 3 puncte de trecerea a vămii. Era așa de multe mașini încât nu îți dădeai seama exact unde este rândul corect la care să te așezi…

Pentru a face economie (atenție! Pont), am oprit motoarele și cum se mai înainta puțin câte puțin, am și împins la ele.  Singurele motoare din coloana aia imensă…erau ale noastre!

Bineînțeles, așteptarea și oboseala și-au spus cuvântul, însă nu în cazul nostru. Stând acolo, s-au găsit doi șoferi care aveau numere de Bulgaria la mașini care au vrut să își schimbe banda pe care o ocupau. Și s-au trosnit, au început să se certe acolo, urmând ca după o ora să se împace, unul oferindu-i celuilalt o sumă de 200 de euro.

Ora 5:30 – am ajuns la ghișeu. Să vă mai spun cât de greu este să ții și mâinile pe ghidon că să înaintezi, dar și actele, casca și mănușile…? Ei bine, eu aveam nevoie în acel moment de minimum încă 2 perechi de mâini. Opresc la ghișeul vameșului, transpirată, cu toate mâinile ocupate și când să îi înmânez actele,  mi-a scăpat buletinul… Repede, m-am dat jos de pe motor, am luat buletinul și m-am rugat să meargă treaba repede… În final, am trecut Vama. În sfârșit! Aveam toată Bulgaria de traversat, însă, momentan, nu ne ajunsese oboseala.

La un moment dat, ne-am oprit să mai luăm o cafea pentru a ne încălzi. Eram cam pe la jumătatea muntelui și efectiv ne clănțăneau toți dinții de la frig. A fost cea mai scumpă cafea, întrecând-o pe cea de la Starbucks în ceea ce privește prețul. Gustul însă…lăsa de dorit! Avea un gust de apă colorată, dar la cât a costat am băut-o așa. Așa că, încă un sfat: ai grijă la cafeaua pe care o întâlnești în drum!

La Stara Zagora am oprit să alimentăm, să mâncăm un sandviș sau o gustare, orice la cât de foame ne era, și pentru a stabili dacă trecem vama la greci pe la Makaza sau Ormenio. Dificilă alegere, un moment mai culminant decât coada de așteptare – unii erau pentru una, iar restul pentru cealaltă. După discuții lungi, am ajuns la concluzia că cea mai ok decizie e aceea pe care o luăm ca niște oameni maturi. Așa că prima varianta aplicată a fost: să votăm! Materiale folosite: șervețele!  Am luat un șervețel, am făcut bilețele din el și am scris fiecare ce votează. Apoi am verificat…A fost egalitate. Varianta doi – dăm cu banul! Pajura era Makaza, ban era Ormenio. Trecem pe la Ormenio!

După această lungă pauză administrativă, am pornit din nou la drum, pe la aproape 11 și ceva. Și uite așa am ajuns la vama Ormenio. În fața noastră, 3 tiruri și 2 mașini. Era un soare călduros și fără pic de umbră…Ne-am topit acolo cu toții cât am așteptat. Emoțiile erau în continuare, deși aveam toate documentele, eram vaccinați, dar a trebuit să facem și teste. Așa că a trebuit să așteptăm și rezultatul. După aproximativ o ora de fierbere în suc propriu am trecut… Eram emoționați, obosiți, ne era sete. Toate băuturile avute la noi au fiert pur și simplu. Așa că am decis să găsim un magazin că să ne înarmăm cu ceva lichide reci.

Abia la ora 13 și un pic am găsit o terasă locală, Platanos, în Orestias. Noi nu am știut că terasa era rezervată pentru sărbătorirea unui botez, am aflat asta ulterior. Am auzit ospătarul vorbind cu un domn de la o masă și i-a spus să ne lase să rămânem pentru că se vede că venim de pe drum. Ospătarul a zis no anglika și ne-a întrebat în greacă câți suntem și dacă doar vrem să mâncăm pentru a ne continua drumul, i-am răspuns și i-am zis să îmi ierte greacă că este puțin ruginită. Ce bine e să știi limba greacă, iar cursurile de limba greacă au venit la fix, m-au ajutat să îmi reîmprospătez memoria cu ce am învățat acum 10 ani.

Muzică grecească, voie bună, mâncare și mai bună și apă rece!!! Și uite așa am poposit acolo la umbră vreo 2 ore. Nu ne grăbea nimeni,  am băut 3 litri de apă până să ne ia comandă. Săracul ospătar probabil a crezut că e prima dată în viață noastră când vedem apă.

După bine meritată pauză am pornit la drum.. Aveam un feribot de prins. La ora 18 și un pic am ajuns în port, fix cu 10 minute înainte să plece. Am luat repede bilete și am urcat motoarele.

Ei bine, aici a fost o nebunie curată. Cel care ne spunea unde să îmbarcăm motoarele sigur a făcut multe puzzle-uri la viață lui. Nu aveai loc să arunci un ac, dar toți am încăput. Când R a urcat motorul lui, care cântărea cam jumătate de tonă cu tot cu bagaje, a pus-o pe cricul central, numai că omului nu i-a plăcut că îi stricăm puzzle-ul, și s-a gândit el că ar fi interesant să o rotească pe cel central. Și ce credeți că s-a întâmplat? Poate ați ghicit, a căzut de pe cricul central, noroc că a ținut R. de ea, dar creatorul de puzzle a zgâriat carena în 3 locuri… Și instant a dispărut de lângă noi. Mai bine ne spunea că nu este bine așezată și o așezăm noi, însă nu am lăsat cele 3 zgârieturi (destul de evidente!) să ne strice distracția.

La ora 19 ne-am debarcat pe Thassos. Lesinam, din nou de sete. Și cum aveam cazarea în partea opusă a insulei, am zis că sigur găsim un magazin în drum și alimentăm. Am și găsit prima benzinărie unde era un moșulică super de treaba. L-am întrebat dacă are și apă și ne-am și împrietenit cu el. A fost și el motociclist la viață lui și a zis că ne mai așteaptă. Se pare că motorul unește oamenii, indiferent de locul de unde ei vin.

Ei bine, la ora 21 am ajuns la cazare. Problema era că nu găseam exact locul, așa că am sunat proprietara, i-am spus unde suntem noi și a venit ea să ne arate unde este hotelul și parcarea. Ne-am cazat, am făcut repede un dus și am coborât că să căutăm o tavernă și să mâncăm. Problema era evidentă: ce tavernă să alegem? Noroc că proprietara hotelului, prietenoasă în continuare, ne-a făcut câteva recomandări și am decis ca în fiecare zi să mâncăm în locuri diferite pentru a vizita cât mai multe taverne. Ne simțeam că niște critici culinari pentru că ne-am propus ca pe viitor să știm unde revenim în concediu, la ce taverne ne-au impresionat.

Așa că prima seară am mâncat la Tavernă Irene. Am fost plăcut surprinși când am fost întâmpinați în limba română. Ne-am simțit foarte bine, mâncarea a fost foarte bună și chiar am primit și un discount la notă de plata. Dacă ajungeți aici, neapărat să încercați!

A două zi ne-am trezit, am fost la plajă, ne-am luat câte un sandviș și multe lichide pentru a nu păți ca zilele trecute. Am stat toată ziua la plajă, chiar până la momentul în care a trebuit să mergem să mâncăm. De dată această am mâncat la taverna Poseidon unde personalul a fost amabil, mâncarea bună. Și aici ne-am decis că a două zi să mergem să vizităm muntele Ipsarion.

Ne-am interesat și am aflat că drumul era impracticabil pentru motoarele noastre, așa că am stabilit să închiriem un Jimny. Am făcut rezervarea online pentru mașină chiar pentru a două zi dimineață.

Dimineață ne-am trezit și ne-am dus să luăm mașină. Toate bune și frumoase, am pornit la drum, am făcut o oprire la prietenul nostru cu care ne-am cunoscut online pentru a-l cunoaște în carne și oase. Am stat puțin la povești, apoi am pornit la drum. Am vizitat lacul Maries și cascada, însă, din păcate nu ne-au impresionat. Noi, în a noastră țară, avem lacuri și cascade mult mai superbe, însă s-a meritat expediția

Leave a Reply

Your email address will not be published.