Zeități războinice grecești despre care trebuie să știi

Acropole

Cultura grecească ne-a cucerit și ne cucerește în continuare atât pe noi, cât și pe cititorii site-ului nostru. În plus, Grecia este un loc care te duce imediat cu gândul la acele personaje intrigrante cunoscute sub numele de zeități. Așa că, înainte de a merge în concediu pe tărâmul grecesc, te invităm la un articol de poveste, astăzi în lumina reflectoarelor aflându-se zeitățile războinice.

Începem cu Ares (Aris), zeul războiului la greci, având echivalentul lui Marte al romanilor. Acesta ne este înfățișat ca un personaj viteaz, mare iubitor de dueluri și bătălii de tot felul. Este o fire vulcanică, focoasă și sângeroasă, provocând sentimente negative în rândul oamenilor, dar și a zeilor, după cum se spune chiar în Iliada.  Astfel, tocmai datorită temperamentului său nu a fost la fel de adorat de oameni precum era zeul Marte. Însă existau zone în care era preamărit datorită curajului și masculinității sale. Dovada vie a acestui lucru îl reprezintă chiar orașul Areopoli din Grecia, oraș închinat în totalitate acestui zeu. Dacă ajungi pe acolo este musai să îl vizitezi. În plus, te poți lăuda pentru că tocmai l-ai descoperit.

Atena, binecunoscuta zeiță a Greciei, se bucură și de un loc minunat care chiar îi poartă numele. Ea era apreciată pentru înțelepciunea sau, dar și pentru strategia războinică. Grecii au o legătură specială cu această zeitate care le este și patroană. Dacă vrei să intri în discuții intelectuale cu grecii și să îți testezi cunoștințele de limbă greacă, doar amintește-le de zeița Atena și orașul care îi poartă numele. Vor fi încântați să vorbească despre asta și despre legenda apariției orașului. P.S. Implică multe zeități și un adevărat duel între aceștia pentru a obține acest nou oraș. Proba de foc presupunea alegerea celui mai folositor dar pentru locuitorii săi. Lupta s-a dat între Poseidon și Atena. Poseidon le-a oferit apă curgătoare sărată, însă Atena a avut înțelepciunea de a le dărui un măslin, câștigându-și pe deplin orașul.

Nu putem uita nici de Artemis, zeița vânătorii de care cu siguranță îți amintești pentru că este portretizată mai mereu cu arc și săgeți. Romanii se laudă cu echivalentul său, Diana. Cea care ne interesează pe noi însă, Artemis, este înfățișată ca fiind o tânără puternică ce poartă o tunică până la genunchi și, datorită atributelor sale, mereu este înconjurată de vietăți ale pădurii. Artemis și-a câștigat anumite drepturi, cerându-i lui Zeus să o lase să își păstreze fecioria, să domnească peste munți și să aibă arcul și săgețile cu ea.

Multe sunt legendele zeităților! Despre astfel de povești, dar și multe alte lucruri care să îți hrănească curiozitatea noi tot vorbit în articolele de pe blog, cele prezente deja, dar și cele viitoare. Iar dacă vrei să aprofundezi astfel de lucruri, cursurile online de limbă greacă sunt la un click distanță!

Te aștept cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published.